marți, 23 decembrie 2008

Videogramele unei revolutii

Ne-am uitat aseara inmarmuriti pe B1TV la documentarul german despre "ce s-a filmat" la revolutie. Si nici acum nu stim ce-a fost. Au fost imagini prinse de camere "straine" aflate ca prin miracol cam peste tot, imagini prinse de amatori foarte buni cameramani, imagini despre care parintii nostri spun ca au mai fost difuzate insa pe care noi ABIA ACUM le-am descifrat.
Un Dinescu care tremura ca un drogat si urla ca Armata si Poporul sunt cu noi si un Caramitru care-l indemna "sa muncesca". Sa munceasca ce?? Asta n-am inteles. Asa cum n-am inteles de ce s-a tras in multimea ingrozita, ce amestec a avut Directorul Televiziunii, cine este/a fost persinajul misterios cu cojoc de blana acre a "hotarat" ca lumea sa iasa in strada si ca Armata sa apere televiziunea. S-o apere de ce? Si de CINE?
In '89 aveam doar 6 ani iar in Bacau prea putin s-au purtat miscari revolutionare. Insa nu pot uita ziua in care mama a iesit la geam, alba la fata, si ma chema de urgenta in casa. Intre 20 si 25 decembrie 1989 nu am mai iesit la joaca pentru ca se intampla ceva.
Pentru tinerii curajosi care au murit in acele zile ne rugam si noi si ne gandim la familiile lor.

4 comentarii:

Cristi spunea...

ce a fost ??? o intrebare la care nu mai conteaza raspunsul....nu mai conteaza ce a fost ..... sper ca totusi sa reusim sa facem ceva,ca moartea oamenilor din decembrie '89 sa nu fie degeaba.....au trecut 19 ani.....si ei ne privesc, de acolo de sus, si ne intreaba..."nu ati facut NIMIC !?? DE CE ? am murit degeaba ?"
in acesti 19 ani "natiunea, poporul, tara" romana(spuneti cum vreti) a fost ca un plod de 16 ani, care e lasat singur acasa de parinti(plecati la cules capsuni) si face ce vrea el ! din pacat adolescenta Romaniei nu s-a incheiat......a implinit doar majoratul ! ........

Dan Gheorghe spunea...

am cunoscut in urma cu doi ani o femeie. copilul ei de 17 ani a fost ucis la revolutie. pe 21 decembrie, la sala dalles. n-a primit nici pana azi un raspuns - cine e vinovat de moartea copilului ei. in schimb, in 1992, femeia a primit ceva acasa - o carte postala de la Armata. copilul ei era chemat la incorporare!!!


reporatjul cu aceasta femeie e pe blogul meu.

delia spunea...

oribil! de aseara am ramas cu o senzatie de greata. si mai gretos e ca ii putem vedea azi, printre noi, pe cei care "ne-au reorganizat politic". stiu ca si Jurnalul National a publicat povesti despre cei care au murit la Revolutie, din pacate nu l-am prins.

Anonim spunea...

Stiti cumva cum se numeste documentarul german? Vreau sa-l caut pe internet. Multumesc!